biografie

6 Comments

Pray to Bugs God

Pray to Bugs God


În clasa întâi țin minte cum prima mea profesoară m-a întrebat ce vreau să fiu când voi crește mare. În spatele meu era o colecție de fotografii cu profesii, eu am ales să fiu constructor. Printr-a patra, aviator, poate chiar cosmonaut. :) Într-a cincea am început să dau târcoale pe la calculatoare. Într-a noua, fiind la o tabără de muncă și odihnă, adică prășeam toată ziua iar seara mergeam la discotecă, am dat peste un anunț despre noul Colegiu Republican de Informatică. În acel moment am hotărât să devin programator.

Nu am întrebat de nimeni cum e să fii "programator", pentru că nici nu aveam pe cine. Câți bani, cum se plătește? Eram convins că această profesie îmi va plăcea mult și e pentru toată viața!

Rămân mirat când unele din rudele mele ajung să dea BAC-ul și nici nu știu ce le-ar plăcea să devină.

De ce am ales cariera de programator?

Îmi place pentru că această profesie mă ajută să ajut o mulțime de oameni, să-mi scalez lucrul cu ajutorul calculatoarelor millioanelor de oameni. Mă fascinează cum fiind un puști eram mult mai profitabil decât o mulțime de oameni fără cunoștințe în domeniul IT. Urăsc să fac lucruri monotone, nu ezit să automatizez cu ajutorul calculatoarelor.

Pentru că doar fiind programator pot construi orice în minte și transpune în lumea reală cu ajutorul calculatoarelor. Sunt limitat doar de imaginația mea, ei bine, puțin limitat și de hardware, dar aceste limite an de an sunt eliminate.

A fi programator înseamnă a rezolva puzzle-uri zi de zi, iar atunci când le rezolvi, te bucuri ca un copil mic.

E o profesie unde zilnic trebuie să înveți mult mai mult decât în anii de studenție. E o profesie unde ești liber să te afli în ce țară dorești, să lucrezi din birou sau la distanță. Să-ți creeezi o afacere internațională chiar din apartamentul părinților, cu niște costuri minime.

A fi programator e un trend acum. Nu vă lăsați amăgiți de trend daca descrierea mea nu corespunde ideilor voastre.

Proaspeților absolvenți le recomand această profesie doar dacă doresc să învețe în fiecare zi, până la sfârșitul vieții.

Nu regret nici o clipă cele 37960 mii de ore petrecute în acest domeniu.

Vezi mai multe pe site-ul ATIC.

2 Comments

Tatăl meu s-a născut Иван și a murit Иван. Feciorul meu e cetățean român. Eu sunt Иванович. Sau poate Ion-ovici?

La #poianabloggelor ieri am discutat cu doamna Nicoleta Eucarie. Doamna care cică are dreptul de a semna certificatele care te face să te simți cetățean român, cu acte în regulă. Eu de prin anii 90 mă simt român și vrând nevrând autoritățile Repulicii Moldova m-au făcut Vitalie Ion. Însă cu acte în regulă am devenit doar prin 2011. A fost cea mai umilitoare procedură birocratică din viața mea. Însă nu e aceasta importat, e important e că eu pe tatăl meu l-am făcut Ion, pe bunelu meu l-am făcut Petru. Doar pentru ca să fiu cetățean român. Toți bloggerii de aici, cred că și mai toți moldovenii care au încercat să obțină cetățenie au fost -ич sau -вна. Însă autoritățile române se fac că plouă. Le este în cot de problemele noastre care le-am avut aici și se ascund după deget lege. Cer de la noi să confirmăm până în generația a treia că suntem români. Cât timp doamna va fi reticentă și se va uita de sus la noi ca la niște copii "deștepți", și cu o voce arogantă ne va spune că fac tot ce le este în putere și că uite doame nușcâte mii pe an au obținut cetățenie noi vom române generația Иванович-lor, o generație care a trăit în două lumi cu două alfabete cu două nume de familii, cu numele rudele scrise în cele mai haioase moduri. În cazul meu e ușor pentru că morții nu se mai împotrivesc, ce facem dn Nicoleta cu părinții noștri care nu doresc să-și schimbe -ич-ul?

PS: Sora mea a prezentat documentele ca și Ion ca mai apoi să fie invitată la depunerea jurământului ca Viorica Ivan și neffind admisă pentru că în bulletin era Ion. Un exemplu în care autoritățile române au greșit.