Vitalie Eşanu este cel mai tăcut personaj din echipa "Contrafortului". Poate pentru că vorbeşte toată ziua cu un interlocutor mai special, calculatorul, pe care îl cunoaşte cum foarte puţini în Basarabia. Ne ajută să paginăm revista de ani buni, şi deşi are multe alte preocupări de specialitate – este un programator apreciat şi un softist solicitat de parteneri de pe alte meridiane – rămâne în compania noastră, credem, şi din dorinţa de a comunica cu o specie umană mai puţin "algoritmică": scriitorii. Am purtat în aceşti ani cu el numeroase discuţii despre calculatoare şi universul IT - materie în care eram complet... inocenţi -, iar el ne-a explicat cu multă răbdare, într-un limbaj "laic" şi economicos, unele din secretele acestei lumi a cifrelor şi semnelor.

- Dragă Vitalie Eşanu, ascensiunea ta în această profesie, încă destul de neobişnuită pentru Moldova, este una deosebită, pentru că reprezinţi cazul clasic al copilului de la ţară care "a reuşit". Cum ai ajuns să înveţi calculatorul?

- În bună măsură datorez acest lucru unei întâmplări, unei "disfuncţii" administrative, dacă vrei. Frecventam de mic cercul de aviamodelism din şcoală – era pasiunea mea din acea vreme - şi, din lipsa spaţiului necesar pentru instruirea noastră, petreceam multe ore în sala de calculatoare. Astfel, la vârsta de 12 ani, "am făcut cunoştinţă" cu ceea ce numim astăzi "calculator". Prin anul ’88 abia apăruseră în Moldova primele PC-uri, literatura de specialitate era foarte puţină, singura carte pe care am putut-o găsi la acea vreme a fost un ghid tehnic, pe care l-am recitit de vreo 5 ori, până am înţeles câte ceva din sumedenia de programe, coduri şi scheme electrice. Mai apoi am plecat la gimnaziu, la Cahul, împreună cu profesorul meu de informatică din sat, şi acolo deja am avut un acces neîngrădit la calculatoare, chiar şi în zilele de odihnă.

- La ce obiecte trebuie să fii "tare" ca să te orientezi spre calculator, spre electronică? Unde ţi-ai continuat studiile în acest domeniu?

- Îmi plăceau ştiinţele exacte, mai puţin limbile, istoria şi filologia. Acum îmi dau seama că probabil fusesem "programat" pentru această alegere. Domeniul calculatoarelor, aşa cum ştii, se împarte în hard şi soft. Pentru primul domeniu cred că e necesar să-ţi placă mai ales fizica şi electronica, pentru domeniul soft mai mult matematica. După absolvirea gimnaziului mi-am continuat studiile la Colegiul de Informatică din Chişinău, unde mi-am luat bacalaureatul, apoi am urmat Universitatea Tehnică din Moldova.

- Ce ţi-au oferit studiile de la Universitate: o deschidere spectaculoasă spre "tainele" calculatorului sau doar o bază minimă, pe care să-ţi clădeşti ulterior competenţa? Ai avut lectori buni, care ţi-au dezvoltat interesul pentru această profesie, sau performanţele la care ai ajuns se datorează studiului particular, mai ales acum când informaţia este accesibilă pe Internet?

- Ascensiunea mea în programare coincide cu perioada de la colegiu, în cei trei ani cât m-am aflat acolo am studiat asiduu limbajele de programare şi algoritmii. Deşi colegiul nu-ţi oferea decât certificat de "operator de calculatoare", eu mă simţeam un mic programator, aveam ambiţii mult mai mari. La Universitate am venit deja destul de pregătit în materie, însă am continuat să mă perfecţionez citind majoritatea cărţilor de specialitate din biblioteca universităţii. Ar trebui să adaug că, în paralel cu studiile, mă angajasem la câteva edituri din Chişinău, unde am acumulat şi o altfel de experienţă. Ceea ce mă interesa nu erau micile salarii cu care eram răsplătit, ci faptul că aveam acces la calculatoare performante, mult mai "inteligente" decât cele de la universitate.

Din păcate, trebuie să constat că în profesia noastră avem o mare problemă cu lectorii. Calculatorul şi tot ce ţine de această zonă se dezvoltă foarte repede, eşti bombardat zilnic cu informaţii noi şi îţi trebuie un mare devotament şi o pasiune pe potrivă ca să te "pui la curent" cu noutăţile, să nu cazi în suficienţă şi comoditate, care – pragmatic vorbind - înseamnă şi o plafonare a salarizării. Viaţa e foarte dură. Majoritatea profesorilor de la noi sunt nevoiţi să studieze împreună cu studenţii, încercând "să ţină pasul" cu dinamica domeniului, dar au serioase dificultăţi.

-De ce nu toţi absolvenţii confirmă aşteptările? E nevoie şi în sfera voastră de ceea ce se cheamă talent, vocaţie, chemare (presupun că sunt nişte termeni care îţi sună vetust, inadecvat, extraşi din lumea "artiştilor")?

- Universitatea, cum bine ştii, nu oferă nimănui nici o garanţie, totul depinde de student: de cât de mult se dedică studiilor, de cât de insistent se arată în dorinţa lui de a înţelege şi asimila algoritmii matematici. În profesia noastră e foarte mult de "tocit", mai ales la început, şi o parte din cei care intră la studii renunţă pe parcurs. Doar 50-60% ajung să absolvească facultatea şi din ei doar 4-5 devin programatori adevăraţi. Acum despre talent şi vocaţie... Eu consider programarea mai mult o artă decât o ştiinţă. Pentru a crea programe bune avem şi noi nevoie de talent şi inspiraţie. Diferenţa, în opinia mea, dintre un scriitor şi un programator, este aceea că unul creează având în faţă cititorul potenţial, al doilea creează pentru calculator – o "fiinţă" la fel de exigentă, care simte falsul, "făcătura", şi nu te crede, refuză implantul. Şi pentru a fi mai explicit, mai spun şi următoarele: sunt zile când nu pot scrie nici un cod (din lipsă de inspiraţie), iar în altele lucrez câte 20 de ore.

- Cum sunt dotate instituţiile de specialitate din Moldova?Se poate spune că măcar în această sferă, a calculatoarelor, limba română recuperează terenul pierdut în faţa limbii "fratelui de la Răsărit" care domină în general "lumea tehnicii" în Basarabia?

- La biblioteca universităţii era foarte puţină literatură în limbile română şi rusă. Nici librăriile din Chişinău nu aveau o ofertă mai bună. Se găseau în special cărţi scrise într-un limbaj popular, pentru începători, din seria "PC pentru tonţi". Eu mi-am făcut toate studiile doar în limba română. Problema e că tot ce este legat de soft – cărţi, documentaţie - e doar în engleză. La faza când nu ştii engleza, eşti nevoit să citeşti traducerile în română sau rusă, traduceri care, de obicei, conţin şi erori, ceea ce le face mult mai greu de înţeles. Aş încheia răspunsul la întrebarea ta cu observaţia că nu rusa, ci limba engleză domină "lumea tehnicii" în Basarabia. A tehnicii de calcul, în orice caz. E adevărat că mai puţin în mediul comercianţilor, dominat de rusofoni, care operează cu produse aduse pe filieră rusească.

- Unde se situează Moldova în ce priveşte dotarea cu calculatoare? Suntem o "ţară" dezvoltată, sub-dezvoltată sau situată mai aproape de "evul mediu"?

- Nu am date statistice exacte. Nici nu ştiu dacă se face vreo evidenţă la nivel de stat. Din observaţiile mele pot spune că sunt dotate cu un minim necesar doar şcolile medii şi instituţiile superioare de învăţământ, şi asta graţie unor grant-uri din străinătate. Puţine familii din Basarabia îşi pot permite luxul să aibă un calculator în casă, şi acestea din Chişinău. Cred că suntem,şi în acest domeniu, o ţară sub-dezvoltată.

- Ce poţi să afirmi despre calitatea calculatoarelor de pe piaţa din Moldova, sosite la noi din Rusia şi Ucraina? De ce nu sunt aduse direct din Occident echipamente gata asamblate, care să ofere şi o garanţie a calităţii? E vorba de costuri sau pur şi simplu piaţa basarabeană este prea mică şi neinteresantă pentru marile firme de calculatoare?

- Se pot face speculaţii destul de pretenţioase în această problemă. Mie îmi place să simplific lucrurile: un calculator ori funcţionează, ori ba. Eu mi-am asamblat primul calculator din piese disparate şi trebuie să recunosc că mi-a făcut o mare plăcere să-i studiez toate mărunţişurile. Apropo, acel calculator "lucrează" până astăzi în calitate de server şi nu a fost deconectat de la sursa de curent în ultimii 2 ani. Pe mine nu mă deranjează "vânzarea" aceasta pe piese, mai ales dacă ţinem cont de forţa noastră financiară foarte modestă. Dar şi aici apar schimbări. Cu doar câţiva ani în urmă, în Chişinău, predominau vânzările calculatoarelor fără marcă, acum firmele mari preferă să cumpere brand-uri.

- Cât de mare (în procente) este fenomenul pirateriei pe piaţa soft-ului din Moldova? Cunoşti instituţii, persoane care chiar procură produse licenţiate?

- Ohhh! ai atins o problemă foarte delicată. Cu pirateria o ducem destul de bine – o adevărată junglă. Dacă în ţările vecine s-a mai întreprins ceva pentru a micşora proporţiile pirateriei, la noi nu s-a făcut aproape nimic. La calculatoarele de brand sunt deja instalate Windows-urile, cred ca unicul produs care este cel mai licenţiat la noi, celelalte le poţi găsi la negru, la un preţ de câţiva lei sau poţi să faci download (să extragi) de pe Internet şi să aplici un crack. Pirateria, oricum, nu va fi niciodată stârpită definitiv şi asta e o piedică în dezvoltarea soft-ului. Însă există şi "partea pozitivă"- ca să mă exprim aşa - a acestei activităţi frauduloase: ea permite accesul la produsele scumpe, altfel imposibil de obţinut, şi unor oameni săraci, cum sunt basarabenii. Şi nu rare sunt cazurile când tocmai din ţările sărace provin profesioniştii de talie mondială în materie de soft. Pentru că lipsa de bani îi obligă să-şi pună capul, imaginaţia la contribuţie.

- Un stat mic cum este Moldova, desigur, nu poate oferi decât excelenţă în materie de soft. Cunoşti firme basarabene care s-au afirmat deja în acest domeniu pe plan internaţional?

- Ai perfectă dreptate. Crearea de soft necesită cheltuieli minime şi oferă, în cazurile fericite, profituri maxime. Un exemplu în acest sens este India, unde profitul pe soft e mai mare decât profitul ruşilor din vânzările de petrol. Pentru ţările cu puţine resurse naturale, cum este şi Moldova, investiţiile în acest domeniu ar fi o soluţie pentru a scăpa de sărăcie. În Basarabia sunt câteva firme care produc soft, însă ele execută comenzile unor corporaţii de peste hotare, şi asta din simplul motiv că salariile pe care le oferă străinii sunt de zece ori mai mari decât pot câştiga aici. Cei mai cunoscuţi softişti basarabeni pe piaţa internaţională sunt cei de la RitLabs, cu produsul TheBat, de alţii nu am prea auzit.

- Se vorbeşte în ultimul timp foarte mult despre hackeri. Ei sunt priviţi cu neîncredere, sunt temuţi, "demonizaţi". Cât adevăr şi câtă mitologie se ascunde în spatele acestui nume? Ce este de fapt un hacker?

- Cu hackerii e o întreagă istorie, care îşi are începuturile de la cazul lui Kevin Mitnick. O parte a presei îi consideră pe hackeri – în mod eronat - cyber criminali şi de aici au început toate confuziile. Hackerul adevărat este o persoană studioasă, care nu e obligatoriu să aibă o calificare în domeniul calculatoarelor, o persoană cu o anumită etică, cu o anumită onorabilitate de profesionist, care nu-i permite să facă rău, să aducă prejudicii altor persoane. Jurnaliştii confundă hackerii cu cyber criminalii (crackerii), care intră în reţea şi distrug, şantajează, fură informaţii secrete, folosindu-se – aici e paradoxul! - de uneltele pe care le-au inventat şi le-au publicat hackerii pentru folosul tuturor.

- O mare problemă pentru dezvoltarea Internetului şi funcţionarea poştei electronice o constituie viruşii şi aşa-zisele spam-uri. Cum se poate contracara această invazie?

- Viruşii au existat şi înainte ca lumea să înceapă să se folosească de Internet. Ceea ce recomand eu este să nu rulezi nici un fişier luat din surse dubioase de pe Internet şi să faci cu regularitate backup la fişierele importante pe care le ai stocate în calculator. Începătorii e bine să-şi instaleze un program antivirus, însă nici aceste programe, oricât de puternice, recente şi sofisticate ar fi ele, nu-ţi asigură o protecţie de 100%. Protocolul SMTP a fost proiectat pentru a trimite mesaje între cunoscători şi nu au fost implementate tehnologii de confirmare a identităţii, însă odată cu comercializarea Internetului a apărut spam-ul (adică "gunoiul", "balastul", într-un limbaj mai pe înţeles). Procentajul spam-ului este de 55% din toată poşta care trece zilnic prin Internet şi aceste "mesaje dezinteresate" creează atât probleme tehnice, financiare cât şi psihologice. Marile companii abia acum au început să vadă adevărata problemă pe care o cauzează spam-ul, şi, drept urmare,au început să apară pe piaţă o mulţime de programe destinate eliminării spam-ului.

- Ce proiecte ai în lucru? Poţi să le dezvălui?

- În prezent lucrez la versiunea a II-a a unui program pentru combaterea spam-ului, un program destul de eficient care se integrează în Microsoft Outlook şi Microsoft Outlook Express. Mai am în planurile mele de viitor un chat client, un sistem p2p...

- N-ai fost tentat să te stabileşti în America sau într-o altă ţară din Vest unde domeniul vostru e mai dezvoltat şi munca computeristului este mult mai bine remunerată? Sau crezi că se poate câştiga onorabil şi în Moldova, adică fără a-ţi schimba locul de trai?

- Eu lucrez prin Internet, pentru mine Pământul nu are dimensiuni şi nu are frontiere politice – sper să nu şochez prea mult cu această afirmaţie. Sigur că aş dori să vizitez câteva ţări europene şi Statele Unite. Apoi, aş dori să mă stabilesc cu traiul la Bucureşti. În domeniul soft-ului poţi câştiga mai mult decât decent, indiferent de ţara în care locuieşti, pentru că îi ai la dispoziţie pe toţi potenţialii utilizatori şi cumpărători de pe Internet.

- Cum se extinde şi dezvoltă azi în lume piaţa IT? Ce este mai apreciat azi: competenţa absolută, "enciclopedică" în materie sau, din contră, specializarea îngustă, performanţa în sectoare separate, complementare? Crezi că mai poate apărea în anii următori un nou Bill Gates, sau fenomenul lui este unic, pentru că el a avut şansa să fie un "deschizător de drumuri"?

- Este o întrebare complexă la care se poate răspunde prin câteva studii mari sau chiar cărţi. Voi fi, dacă îmi permiţi, şi în acest caz foarte scurt. Majoritatea companiilor existente azi în lume şi-au luat startul de la câteva simple idei, de la "subsolul casei", cum se spune. În acest domeniu contează doar ideile. Un tânăr specialist, talentat şi bine pregătit, poate să îngenuncheze, prin ideile sale, o companie multimilionară. Deci, orice revelaţie în acest domeniu e oricând posibilă.

- Cum apreciezi calitatea site-urilor din Moldova? Dar publicitatea, comerţul prin Internet ce nivel de dezvoltare a atins?

- Moldova, în domeniul web-ului, aş spune, se află încă în faza prunciei. Nu cred că se va dezvolta prea mult şi nici prea repede, pentru că piaţa este destul de mică şi cei care utilizează Internetul sunt şi ei destul de puţini. În clipa de faţă orice webproiect trebuie întreţinut din alte surse financiare. La noi web-ul se utilizează mai mult pentru a se face publicitate firmelor şi mărfurilor, decât pentru studii şi distracţii.

- Contactezi, colaborezi cu softişti români, ruşi, americani?

- Sigur, am o mulţime de prieteni pe tot globul: indieni, americani, români, ruşi... Pe mulţi dintre ei îi ştiu doar după nickname-uri (porecle, nume de cod), însă comunicăm des şi avem destule idei comune.

- Lumea voastră, a computeriştilor, mi se pare o specie aparte. Aveţi coduri de comportament, sunteţi mai sobri, mai direcţi şi - am impresia - cu mai puţine "ascunzişuri". Vă este străină perfidia, invidia, calculul mărunt, dar pe de altă parte nu exageraţi nici cu "sufleţelul": nu vă lansaţi în confidenţe, vă displac sentimentalismele, descărcările emoţionale, sunteţi – aş zice – nişte "anexe" ale computerului, aproape nişte androizi. Cum explici aceste particularităţi de profil ale "tribului" vostru, ce vă face să fiţi altfel decât restul oamenilor, chiar sunteţi altfel? Este o impresie superficială a unui literat sau chiar mi-ai putea confirma unele supoziţii?

- Cred că ne-ai cam "robotizat" cu portretul descris mai sus, deşi, recunosc, ai făcut-o destul de expresiv. Nu m-am gândit niciodată că stirpea noastră, a "computeriştilor", arată chiar în felul acesta în ochii unui scriitor. Cum să-ţi răspund?... Mai întâi îţi spun că această impresie a lumii despre noi este exagerată şi chiar greşită. Profesia noastră are un limbaj aparte pe care îl "vorbesc" puţini oameni. Suntem - doar aparent - mai tăcuţi, dar noi comunicăm foarte mult cu calculatorul. Această "comunicare" (se poate şi fără ghilimele) te obligă să gândeşti rapid, simplu şi foarte clar. Nu este loc pentru sentimente, într-adevăr, pentru că "fiinţa" din faţa ta – calculatorul (uite că am evitat de data aceasta cacofonia) – nu înţelege deloc aceste sentimente.

În viaţa personală, ştii bine acest lucru, sunt un om cât se poate de normal. Aici chiar mă năvălesc sentimentele uneori: mi-am încropit o familie, am grijă de părinţi, particip la bucuriile şi, vai, la dramele prietenilor..., tot ce-ţi oferă viaţa. Cu alte cuvinte, nu sunt deloc o "anexă" a calculatorului, ca în Matrix. Calculatorul este pentru mine doar un instrument cu care creez, zi de zi, programe. Un instrument ascultător, care îţi îndeplineşte toate comenzile. Cu oamenii e mult mai complicat.

- Între multele noţiuni noi, legate de calculator, venite prin filiera limbii engleze, este şi verbul "chat", care defineşte o altă formă de comunicare, prin calculator, în timp real. O comunicare de o calitate "superioară", mai sinceră, mai autentică? Ce părere ai?  

- Chat-ul te ajută să fii în contact cu oamenii care au idei comune cu ale tale. Dacă în viaţa reală se spune că îl întâlneşti pe un om după îmbrăcăminte şi-l petreci după idei sau vorbe, în chat nu mai e nevoie de haine, te fixezi deodată pe idei. Acest fel de comunicare te ajută să vezi doar persoana din interior, să-i afli gândurile, să-i observi reacţiile la un mesaj sau altul. De cele mai multe ori chipul acelui om cu care comunici prin chat nu se potriveşte deloc cu ceea ce ţi-ai imaginat tu despre înfăţişarea lui. Chat-ul e ca un pod imaginar care ajută oamenii să-şi deschidă sufletele. Uite, că fără "suflet" nu se poate nici în epoca IT-ului!

Dialog realizat de Vasile GÂRNEŢ