Cine sunt

Am făcut o pasiune pentru calculatoare la vârsta de 12 ani (1988), începând să studiez independent calculatorul încă de pe băncile şcolii. Am continuat această preocupare la Colegiul Republican de Informatică, aprofundându-mi cunoştinţele la Universitatea Tehnică a Moldovei, specialitatea Tehnologii Informaţionale.

Am participat şi am fost premiat în cadrul mai multor concursuri raionale, republicane şi internaţionale de Fizică şi Informatică.

În perioada studenţiei am început să activez în domenii care cereau utilizarea calculatorului şi abilităţilor de design. Am colaborat şi am fost angajat prin cumul la editurile Ştiinţa, Litera, Editura Uniunii Scriitorilor, Universul, Tipografia Centrală, unde am implementat cu succes tehnologii de recunoaştere a caracterelor limbii române, am elaborat desing-ul mărcilor de acciz şi am creat sistemul de numerotare. Am fost paginator al revistelor Contrafort şi Mesager Universitar.

După absolvirea Universităţii am fost angajat de Compania KPMG (SUA), în cadrul proiectului de implementare a Reformei Fiscale în Republica Moldova, pe post de programator în domeniul de securitate şi transmitere a datelor.

Începând cu anul 2001, activez în cadrul unei companii străine (SUA), ca manager al filialei din Republica Moldova şi sunt responsabil de implementarea proiectelor. Concomitent, începând cu anul 2006, ţin cursuri de tehnologii informaţionale, la masterat, la Universitatea Tehnică a Moldovei.

Din 2002 întreprinzător în IT.

Creator Privesc.eu (cel mai popular online-TV din Moldova și România), CodeGoo (aplicații pentru iPhone), Gossip (aplicație pentru bârfe), BlogUpp! (schimb de publicitate pentru bloggeri), ElectionPlatform (Plaformă de votare online), SpamBully (filtru de spamuri), SearchToolbar (pe când Google Toolbar nici nu apăruse).

În timpul liber creez soft, pe care îl expun gratuit pe site-ul personal.

5 thoughts on “Cine sunt

  1. Felicia

    Bună seara, Vitalie!
    Mă bucur nespus de mult să ştiu că şi în R. Moldova sunt oameni deştepţi care se preocupă nu doar de domeniul lor de activitate ci şi de alte domenii (în cazul tău, diacriticele).
    Mă bucur pentru programul care încerci să îl faci, ar fi binevenit. Sunt profesoară şi fac destul de multe fişe la calculator, şi crede-mă, sunt epuizată de pus diacritice.
    Succese, să reuşeşti şi poate ne faci şi nouă, profilor un cadou de Crăciun?:)
    O seară frumoasă!
    P.S. Începând cu anul 2001, ACTIVEZ nu ACTIVEAZ în cadrul unei COMPANII nu COMPANIEI străine (SUA),…
    Cu respect, Felicia.

  2. Pingback:

    Proweb Club » Blog Archive » Viitorul e Mobil

  3. Iurie Tataru

    Bravo Vitalie, propun sa creezi o scoala a tinerilor programisti. India a devenit leaderul mondial in computer coding avind la inceput doar cinci persoane care s-au unit si au creat ce este astazi India in domeniul IT. Mersi, Iurie

Leave a Reply