1. Rajat Paharia, fondatorul companiei Bunchball. Este considerat unul dintre părinții gamification. A povestit cum el a început cu jocuri și treptat și-a dat seama cum să implementeze gamification în business. Ne-a spus cum de la început nimeni nu-l lua în seamă, ca apoi cele mai mari companii să utilizeze gamification zi de zi.
Pe înțelesul tututor, gamification e un fel de răsplată virtuală pentru unele lucruri care tu le faci. Oamenii nu întotdeauna sunt motivați de bani, eu aș spune că doar în rare cazuri oamenii sunt motivați de bani pentru a face ceva. În schimb dacă implementezi un sistem care îi arată statutul în comparație cu semenii lui, în Top X, o mulțime de ordine…, el va lucra mai mult, va acționa mai din greu, va învăța mai bine. Și cum totul la americani se bazează pe vânzări…
Ne-a dat o mulțime de exemple de gamification și date reale cu cât au mărit vânzările pentru aceste companii. Spre exemplu: Adobe Photoshop LevelUp. Toată lumea știe cât de multe meniuri are Photoshop-ul. Noii utilizatori sunt complet pierduți când îl deschid. Păi, LevelUp e un sistem de gamification înăuntrul Photoshop-ului care îți arată pas cu pas cum să faci unele chestii foarte fine și totodată te motivează să faci mai mult dându-ți medalii. Astfel au mărit de câteva ori conversia de la trial. La ei pe site este o listă impunătoare de companii care se folosesc de soluțiile lor. De la Disney la Playboy.
PS (po secretu): În privesc.eu deasemenea este implementat gamification care încă își așteaptă rândul să fie pornit la maximum. Va fi foarte haios.
2. Kamran Elahian. Am, of…t de acest OM. E din Iran și a venit aici singur prin anii 70. Și-a fracturat oasele de 12 ori. A lucrat la HP. Cum nu era astâmpărat, și-a convis șeful să-i plătească cursurile la Stanford să învețe să proiecteze chip-uri. Erau câțiva în lume atunci care o puteau face. După ce termina cursurile, în final trebuia să facă un chip. El a aplicat toate cunoștințele însă chip-ul nu lucra. OMG. Cum să se ducă la șef cu fail-ul acesta. Însă, ca orice întreprinzător, el putea transforma un fail în oprtunitate (o calitate unică a întreprinzătorilor). S-a dus la șef și i-a spus că chip-ul nu merge însă are o idee de a face un soft care să facă simularea proiectării chip-urilor ca nimeni mai mult să nu dea în bară cu proiectarea lor. HP a refuzat un astfel de proiect, el a luat câțiva ingineri, a gajat casa și a construit CAE Systems. Pe care, puțin mai târziu, HP i-a propus să-l cumpere cu $50 mln, iar el a vândut la concurenții HP, Tektronix, cu $75 mln. Not bad pentru un pațan de 25 de ani.
Stați să vedeți mai departe. A doua companie, Cirrus Logic. Dădea-i companiei schemele chip-ului și ei ți le fabricau și vindeau. Un fel de Foxcon care face iPhone-ul. S-a dus la IPO cu $150 mln.
A treia companie, Momenta. Cei care zic că tipa iPad a fost inventat de Steve Jobs, apoi să știți că Kamran a construit o tabletă fără nici un buton în 89. Toți erau fericiți, iar când a ajuns tableta în magazin a fost un fail major. Vânzătorii nu o puteau vinde, nici nu știau cum să o pornească.
Apoi el a fost dat afară din CEO. A cutreierat lumea. S-a întors și a mai creat încă 7 companii. Neomagic crea chipuri multimedia care se folosesc și azi la notebook-uri Vaio, Thinkpad… Centilium Comunication care a inventat ADSL… și o groază de alte tehnologii. Acum el e chairman și Co-Founder la Global Catalyst Partners care face o mulțime de lucruri bune. Spre exemplu, au instalat clase de calculatoare prin toată lumea.
O frază auzită de la el și cred că e scopul vieții lui pe care o voi folosi în prezentările mele de la Joketastic. “Happiness is how many smileys you have brought.” – Kamran Elahian.
3. Trevor Cornwell. Un antreprenor de talie mai mică însă tot care a făcut un disrupt în aviație. A început cu o companie prin Europa care nu am înțeles ce face, unicul lucru haios era că ei au dezvoltat un algoritm care să transmită prin telefon din Budapesta în Londra o emisiune audio într-un timp mai scurt. Un fel de compresie audio prin telefoanele normale. Pe atunci, nici pomină de Internet. A doua companie, un fel de AirB&B de azi pentru avioanele personale, Skyjet. Adică dacă doreai o călătorie cu un avion personal, intrai la el pe site și găseai unul liber în cel mai apropiat aeroport, apoi îl închiriai pe câteva ore. A fost vândută la Bombardier în 2000. Acum e fondatorul companiei appbackr. Appbackr e un fel de crowdsource pentru mobile developeri.
4. David Weekly, un nerd local, fondator la Hacker Dojo, ne-a lămurit trick-urile de aici cu stock și options, cum să faci să nu rămâi prostul de la urmă. He-he, e mult de povestit aici, poate un alt articol aparte. E un pațan foarte deștept, social și cu multă energie. Când i-am arătat business cardul meu, a fost primul care a dat o întrebare normală despre el. De ce nu este DOCTYPE. 🙂 că astfel nu-l poate citi. Un trick care eu îl folosesc cu cardul meu, judecând după reacția omului la card îmi dau seama cât de școlit tehnic este el și respectiv vorbesc la nivelul lui. Păi, David, până ce e la nivelul tehnic cel mai înalt dintre cei care a văzut cardul meu.
Toată ziua am fost hostați de EMC, într-o altă clădire, unde erau o mulțime de snack-uri. În altă clădire pentru că în cea de ieri a venit boardul de la EMC. O companie cu $20 mlrd venit anual. Pentru comparație GDP Moldovei e $12 mlrd.
Mâine va fi o zi de marketing. Pe curând.
Cred că această serie de articole poate fi numita drept cea mai reușită pe care am citit-o în timpul recent în blogosfera moldovenească. Una din ideile expuse în articol mi-a captat atenția și vreau să vă rog să vă expuneți părerea mai detaliat.
Vorba merge despre: ”Oamenii nu întotdeauna sunt motivați de bani, eu aș spune că doar în rare cazuri oamenii sunt motivați de bani pentru a face ceva.”
și
”David Weekly, un nerd local, fondator la Hacker Dojo, ne-a lămurit trick-urile de aici cu stock și options, cum să faci să nu rămâi prostul de la urmă.”
Deci remunerarea bănească e importantă altfel nu ar fi existat serviciul lui David Weekly ceea ce vine în contradicție cu primul citat cu excepția cînd primul citat se referă doar la clienți.
Da, Eugen, în primul caz gamification e despre cum să-ți motivezi lucrătorii sau utilizatorii să facă mai mult. Adică dacă unui om îi vei propune să facă ceva pentru $1 el nu o va face, însă dacă îi vei spune că vei lua X puncte care te va situa în fruntea Top-ului. El o va face.
În al doilea caz, e vorba de equity. Nu de bani. Aici în SV, mulți vin să lucreze pentru equity într-un startup, nu pentru un salariu mare. E vorba deja de antreprenori nu de miile de utilizatori.
Dacă voi scrie toate detaliile se va primi un articol prea lung, și nu-l va citi lumea. 🙂
Referitor la comentariul tău. Mi se pare ca în URSS oamenii erau permanent stimulați cu așa ceva, probabil că cu banii pe care-i primeai nu prea puteai face mai nimic. Cum s-a dovedit sistemul economic al URSS a eșuat așa că nu știu cît e de viabilă așa o strategie.
În plus dacă o singură companie are așa o politică de motivare, probabil va lucra, însă dacă astfel de politici încep să fie practicate la scară de economie am impresia că efectul va tinde spre unul invers. Într-un final cu puncte și medalii nu te poți duce în concediu sau cumpăra un smartphone ;).
PS: Vitalie, ai putea să activezi notificările prin email la comentarii, similar cum face facebook :).
Deacord, în URSS au cam exagerat cu gamification-ul :), este o limită pînă unde poți merge, sau poți construi un sistem echilibrat cu gamification + payment real.